Cum sa nu-ti distrugi discul de ambreiaj!

admin March 28, 2013 0
Inapoi in site

Inainte de a va transmite cateva ponturi cu privire la pastrarea in stare buna a discului de ambreiaj, sa intelegem mai intai ce este acela si ce elemente mai sunt in componenta unui ambreiaj.

Ce este ambreiajul?

Ambreiajul este un organ de masina care prin cuplare transmite un moment de putere a unei miscari de rotatie, sau intrerupe aceasta miscare de rotatie prin decuplare. Ambreiajele sunt folosite in mecanismele care au 2 axe, in general unul dintre ele este antrenat de un motor, iar celalalt antreneaza cealalta parte a mecanismului. Dezactivarea transmiterii cuplului de rotație, lasa cele doua axe sa se miste independent. Activarea ambreiajului se poate face atat in timp ce acesta se roteste cat si in timp ce sta neinvartit.

Kit-ul de ambreiaj contine:

  1. discul de ambreiaj;
  2. placa de presiune;
  3. rulmentul de presiune.

Acesta este pozitionat intre motor si cutia de viteze si are doua functii majore:

  • permite intreruperea fluxului de putere dintre motor si cutia de viteze;
  • permite cuplarea progresiva a motorului la cutia de viteze in timpul demarajului.

Ca si functionare a ambreiajului, cand se apasa pedala de ambreiaj, rulmentul de presiune actioneaza asupra partii interioare a arcului care ridica placa de presiune de pe discul de ambreiaj. Ansamblul format din arbore cotit, volanta, carcasa, arcul diafragma si placa de presiune se rotesc impreuna, cat timp motorul este pornit. In cazul in care ambreiajul este cuplat, miscarea se transmite mai departe, prin intermediul discului de ambreiaj, catre arborele de intrare in cutia de viteze.

Cum reusim sa mentinem ambreiajul in stare buna?

  1. Exista posibilitatea sa se produca daune asupra ambreiajului daca eliberam brusc pedala de ambreiaj cand cutia se afla intr-una din viteze si acceleratia la podea – deci incearca pe cat posibil sa nu o faci;
  2. Este de evitat mentinerea un timp indelungat a piciorului pe pedala de ambreiaj (in special la semafor, in asteptarea culorii verzi) pentru ca acest lucru poate duce la suprasolicitarea rulmentului de presiune si la uzura rapida a acestuia;
  3. Evita fortarea repetata a ambreiajului la urcarea unor pante abrupte, la mers indelungat prin zapada, la tractarea unui alt autoturism;
  4. La plecarea de pe loc, folosirea unei trepte de viteza superioare fata de cea indicata va forta componentele transmisiei si poate cauza daune.
  5. Eliberarea prea lenta a pedalei, corelata cu accelerarea puternica a motorului, duce la patinarea (cuplarea incompleta) a discului de ambreiaj. Materialul de frictiune (ferodourile) de pe ambele fete ale discului se incinge, iar arcurile din componenta discului, care amortizeaza socurile transmisiei, se decalesc si nu mai functioneaza corect.

Kit-urile  de ambreiaj  se gasesc la vanzare in sectiunea Transmisie/ ambreiaj/ angrenare din site-ul nostru iar pentru o identificare corecta a acestora  este necesar sa furnizezi seria de sasiu a autovehiculului.

Daca nu ai cunostintele tehnice necesare pentru a alege kit-ul de ambreiaj  potrivit masinii tale, consultantii nostri te ajuta cu placere.

Te asteptam si zilele urmatoare aici, pe blog, cu noi informatii utile despre piese auto. Pana atunci iti dorim sa ai parte doar de drumuri line!


Comments

comments

Inapoi in site

Spune parerea ta »